Cu siguranță, atunci când auzi vorbindu-se despre vitamina D, printre primele lucruri care-ți vin în minte sunt expunerea la soare și uleiul de pește. Știi deja că această vitamină este vitală pentru organismul uman, dar ce este, în esență, ”miracolul” intens promovat în ultimii ani, cum este metabolizată și care sunt sursele ce o conțin? Pe toate acestea, plus alte câteva elemente de interes, le-am bifat pe scurt, mai jos, ca un fel de listă de ținut minte când vine vorba despre una dintre cele mai renumite și benefice vitamine.
Ce este vitamina D
Chiar dacă rândurile acestea sunt dedicate vitaminei D, e necesar de amintit că toate vitaminele sunt micronutrienți organici de care organismul are nevoie pentru a crește și a se dezvolta sănătos și armonios, pentru a funcționa în parametri normali, astfel încât calitatea vieții să fie crescută.
Vitamina D este o vitamină liposolubilă ce contribuie din plin la buna funcționare a organismului. Este o vitamină foarte importantă în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au adunat multe studii și opinii avizate. Pentru a se dezvolta corespunzător pe mai multe paliere, organismul uman are mare nevoie de influența benefică a vitaminei D. Se vorbește despre vit. D ca despre o vitamină-hormon, care combină un complex de alte vitamine și anume vitaminele D2 – ergocalciferol și D3 – colecalciferol. Ambele sunt forme metabolic inactive sau foarte puțin active, deci trebuie să se întâmple ceva ca organismul să le folosească, iar ele să fie active și să-și îndeplinească rolul.
Metabolizarea sa are loc în două etape: la nivel hepatic și renal au loc două procese metabolice care poartă numele de hidroxilări, iar în urma acestora, precursorii de vitamina D se transformă în calcitrioli care reprezintă forma biologică activă a vitaminei D.
Vitamina D2 este luată din surse vegetale, iar vitamina D3 din surse animale, suplimente nutriționale și, cel mai important, din lumina solară, fiind singura vitamină pe care organismul nostru o sintetizează prin expunerea la soare, sub influența razelor ultraviolete/UVB (sintetizată cutanat din 7-dehidrocolesterol – provitamina D3).
Ce rol are pentru sănătatea organismului
Vitamina D joacă un rol major în favorizarea sănătății întregului organism uman. Niciun segment al acestuia nu este ferit de acțiunea sa benefică:
- stimulează absorbția calciului în intestin și ajută la mineralizarea normală a oaselor;
- este esențială pentru sistemul osos, căci fără un aport adecvat de vit. D, oasele se pot deforma, pot deveni fragile și subțiri. Concentrația adecvată este cea care, la copii, previne rahitismul, iar la adulți osteomalacia. În combinație cu calciul, protejează persoanele adulte și vârstnicii de osteoporoză;
- reduce inflamația din organism, modulează creșterea celulară, are un rol benefic în activitatea neuromusculară și imunitară;
- există studii care au relevat faptul că vit. D are un efect protector împotriva anumitor tipuri de cancer (colon, prostată, sân);
- oferă protecție împotriva diverselor afecțiuni cronice cum sunt diabetul (reglează metabolismul glucozei) sau hipertensiunea arterială.
Ce analiză este indicată pentru a vedea valorile vitaminei D din organism
Când vine vorba de analize de laborator în vederea determinării concentrației serice de vitamină D, se recomandă așa-numitele 25(OH)D și 1,25-(OH)2-Vitamina D3. Statusul vitaminei D este exprimat în funcție de nivelele serice ale 25(OH)D factorul de conversie fiind 1 ng/ml=2,5 nmol/L. Astfel, se vorbește despre deficit de vitamina D când valorile sunt între 25-50 nmol/L=10-20 ng/ML, despre deficit sever la valori mai mici de 25 nmol/L=10 ng/mL, de toxicitate când nivelul seric de 25 (OH)D este mai mare de 250 nmol/L=100 ng/ml.
Carențele de vitamina D
Cercetările arată că, în ultimii ani, foarte mulți copii, adolescenți, femei însărcinate și persoane în etate au înregistrat carențe ale vit. D. De asemenea, aceste lipsuri se regăsesc și în cazul femeilor care au osteoporoză, persoanelor care locuiesc în țările nordice, celor care au tenul închis la culoare și celor care-și limitează timpul de expunere la soare. Iată și alte situații care pot conduce către un deficit de vitamina D:
- alimentația incorectă;
- boli care împiedică sau încetinesc procesul de absorbție a vitaminei D: fibroza chistică, boala celiacă, ciroza biliară, etc.;
- afecțiuni hepatice și renale;
- anumite medicamente cum ar fi anticonvulsivantele și barbituricele.
Printre simptomele deficienței de vitamina D se numără:
- migrenele;
- greața;
- diareea;
- dureri severe dacă gradul de deficit este crescut;
- dureri de oase și articulații;
- slăbiciune musculară.
Care este doza zilnică necesară de vit D
Pentru fiecare categorie de vârstă au fost indicate următoarele doze zilnice de vitamina D: copii – 400 unități, adulți – 600 unități, femeile însărcinate și vârstnicii – 800 unități.
Ce alimente conțin vitamina D
Printre alimentele cu conținut ridicat de vitamina D se regăsesc ouăle (gălbenușul), ciupercile, ficatul de vită, uleiul de ficat de pește, peștele gras (macrou, ton, somon, păstrăv, etc.), creveții, laptele fortificat. Un lucru este cert: nu te baza doar pe alimente pentru a înregistra un nivel adecvat de vitamina D în organism. Expunerea controlată la soare și suplimentele alimentare sunt foarte importante.
Expunerea la soare este foarte importantă
Tu știi cât și când trebuie să stai la soare ca să-ți iei binemeritata porție de vitamina D? Locul unde te afli pe glob și anotimpul sunt factori care influențează absorbția eficientă a vitaminei D. E de la sine înțeles că țările nordice sunt dezavantajate din acest punct de vedere, iar cele situate la ecuator au o mare bilă albă. În lunile de vară, dar și în cele de primăvară și toamnă în care vremea bună nu s-a lăsat gonită, o expunere de până la 20 de minute de circa patru ori pe săptămână este necesară pentru a-ți asigura aportul de vit. D.
Cât privește iarna, sunt nevoie de aproximativ două ore petrecute în bătaia razelor soarelui ca să-ți iei porția de vitamina D. La fel de importante ca duratele de expunere sunt și orele în care acestea e bine să se petreacă, iar studiile spun că statul la soare între orele 10 și 13 este cel benefic. Bineînțeles, vorbim doar de 15 – 20 de minute în acest interval orar, căci mai mult timp petrecut la soare, în lunile de vară, crește considerabil riscul de apariția a melanomului malign și a altor complicații pe care radiațiile ultraviolete le pot avea asupra organismului, mai ales în lipsa folosirii cremelor cu factor de protecție solară. De reținut că pentru această expunere de până la 20 de minute nu e indicat să se folosească creme de protecție solară pentru că acestea vor împiedica transformarea 7-dehidrocolesterol în vitamina D3.
Suplimente alimentare cu vitamina D
Deoarece puține alimente conțin vitamina D, experții recomandă suplimentele alimentare care furnizează doza zilnică necesară de vitamina D. De asemenea, se sugerează și măsurarea periodică a nivelului seric de 25-hidroxivitamina D ca test de diagnostic inițial în cazul persoanelor cu risc de deficiență. Bineînțeles, celor cu deficit de vitamina D li se impune o schemă de tratament care include administrarea de suplimente cu vitamina D2/D3. O meta analiză din anul 2007 a arătat că utilizarea suplimentelor cu vitamina D a fost asociată cu o mortalitate semnificativ redusă.
Recomandăm cu încredere cele două suplimente Nutrific, și anume:
Vitamina D3 Ultra 5000 UI – un supliment recomandat pentru creșterea imunității, fortifierea sistemului osos și protejarea sistemului muscular.
Mega Vita-Mine Formula – cu ajutorul unei singure capsule pe zi vei obține toți nutrienții esențiali de care organismul tău are nevoie pentru a funcționa perfect (conține Vitamina D – 100% DZR – doza zilnică recomandată)
Se pare că remedierea la scară largă a deficitului de vitamina D ar reduce enorm riscul de apariție a numeroase afecțiuni severe și ar crește considerabil speranța de viață în rândul populației. Așadar, ai reținut rețeta de bază pentru un aport optim de vitamina D: alimentație optimă + expunere controlată la soare + analize periodice + suplimente alimentare cu vitamina D. Deja ai soluția pentru o viață sănătoasă, nu-ți mai rămâne decât să o aplici, zi de zi.
De reținut:
”Pe lângă prevenirea fragilității osoase, vitamina D luptă împotriva depresiei și răcelilor, reduce riscul anumitor tipuri de cancer și, mai ales, reduce inflamația. Cercetările anterioare au corelat deficitul de vit. D cu niveluri crescute de markeri proinflamatori. Deși corpul tău produce vitamina D atunci când pielea ta este expusă direct la lumina soarelui, dacă ai constatat că ești lipit de birou mai des decât ți-ai dori, ai putea să încorporezi puțină vitamina D în dieta ta, iar ouăle întregi sunt excelente.” (”Dieta antiinflamatorie”, Murilo Castro Alves)
”Se știe că vitamina D stimulează toate organele vitale și reduce riscul tuturor formelor de cancer în întregul organism. Oamenii de știință recunosc acum că nivelul scăzut de vitamina D mărește riscul de afecțiuni cardiovasculare și de depresie psihică, precum și riscul acestei boli evidente, osteoporoza.” (”Veșnic tânăr”, dr. Nichola Perricone)
”Pentru ca baia de soare să fie eficientă, pielea trebuie să conțină uleiuri naturale adecvate. Vă recomand să nu faceți duș sau baie înainte de a face o baie de soare terapeutică. După baia de soare, aceste uleiuri trebuie să fie absorbite de piele și să pătrundă în vasele micuțe de sânge, numite vasculatura dermică, astfle încât ar fi bine să nu faceți duș cel puțin opt ore după expunerea la soare. Respectând această tehnică, putem produce mii de unități de vitamina D pe care organismul le poate utiliza.” (”Veșnic tânăr”, dr. Nichola Perricone)
Referințe:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3356951/ – Vitamina D, vitamina soarelui
https://www.nhs.uk/conditions/vitamins-and-minerals/vitamin-d/ – Vitamina D