Probabil te-ai confruntat până acum, cel puțin o dată, cu o durere instalată la nivelul articulațiilor. Ai simțit pe propria piele cât este de supărătoare și cum îți poate influența, într-un mod negativ, activitățile zilnice. Nicio durere nu este plăcută, asta e clar, însă atunci când e în joc mobilitatea și apare imposibilitatea de a te deplasa de ici-colo fără să resimți o durere articulară, ar trebui să te gândești mai mult și mai profund la ce ai de făcut ca să-ți menții articulațiile sănătoase. Nu este greu, doar de tine depinde să fii sănătos.

Este adevărat că altfel stau lucrurile atunci când intervin factorul genetic – predispoziția către bolile care definesc segmentul reumatic, vârsta înaintată sau alte afecțiuni care au drept urmare complicații la nivelul articulațiilor. În aceste situații, când prevenția are un rol infim, accentul se pune pe tratament și terapii complementare, urmate cu strictețe, sensul și scopul acestora fiind îmbunătățirea calității vieții. Dar până acolo, hai să ne axăm pe următoarele 8 sfaturi de urmat ca să ai articulații sănătoase:

  1. Ai grijă de greutatea ta!

Kilogramele în plus au un impact negativ asupra articulațiilor, iar cel mai grav este că, în timp, acestea favorizează apariția osteoartritei –  o afecțiune ce degradează, treptat, articulațiile șoldului și/sau genunchiului. Greutatea în exces adaugă o sarcină suplimentară asupra articulațiilor și, astfel, crește riscul de leziuni la nivelul cartilajelor. Menține-ți greutatea în limitele normale prin alimentație echilibrată și mișcare susținută.

2. Adoptă o dietă antiinflamatoare

Renunță (sau limitează, după caz), la alimentele care favorizează și întrețin durerile articulare. Pe lista acestora se regăsesc roșiile (sunt bogate în acid uric), alimentele prăjite și cele procesate, alimentele care conțin gluten și glutamat de sodiu. Consumă cu moderație produsele bogate în omega 6, căci acestea pot agrava simptomele osteoartritei, de exemplu. Pe de altă parte, peștele gras (macrou, hering, somon), despre care se știe că abundă în omega 3, îmbunătățește simptomele artritei. Cheia este echilibrul!

Ce să mănânci ca să ai articulații sănătoase: alimente care conțin fibre (fructe/leguminoase), broccoli, spanac, varză kale, avocado, citrice, cireșe, fasole, nuci, ceai verde, condimente proaspete (usturoi, ghimbir, turmeric), alimente bogate în calciu, vitamina C și vitamina D, etc. Alături de o dietă sănătoasă, include și un somn de calitate (șapte – opt ore pe noapte) – ca să reduci pe cât posibil nivelul de inflamație din organism, plus hidratarea optimă.

3. Sănătate de la suplimente!

Nu ignora potențialul pe care îl au suplimentele alimentare care au grijă de articulațiile tale. Suplimentele Nutrific – Colagen 400 mg, respectiv Artro Formula Forte sunt îmbogățite cu ingrediente de calitate menite să protejeze oasele și articulațiile și să preîntâmpine apariția afecțiunilor la nivelul acestora.

Se știe despre producția de colagen a organismului că se reduce odată cu înaintarea în vârstă sau sub influența unei diete inflamatorii. Când organismul nu mai produce suficient colagen, pot apărea, pe lângă alte simptome, și degradarea articulațiilor însoțite de dureri la acest nivel. Suplimentul Nutrific cu colagen în concentrație de 400 mg protejează oasele și ajută articulațiile să se miște fără probleme.

Artro Formula Forte de la Nutrific are în componența sa ingrediente valoroase care acționează sinergic în vederea menținerii sănătății articulare: lăptișor de matcă, curcumin, Bioperina, extract din frunze de ienupăr, extract de scoarță de salcie, extract de rășină de tămâie. Intră pe pagina de prezentare a produsului pentru a afla mai multe informații despre beneficiile și efectele fiecărui ingredient în parte, iar la nevoie, adaugă suplimentul în coșul de cumpărături.

4. Mișcarea este importantă pentru sănătatea articulațiilor

Mișcarea este importantă, însă nu exagera acolo unde nu poți sau nu ești pregătit! Da, mișcarea este extraordinară pentru sănătatea organismului, în general, dar anumite exerciții pun presiune pe articulații și, în timp, acestea se vor deteriora. Știai că înotul și mersul pe bicicletă sunt două dintre activitățile indicate pentru păstrarea sănătății articulațiilor?  

5. Adoptă o postură corectă!

Poziția corpului este și ea foarte importantă și o aducem în discuție pentru că foarte multe persoane lucrează de la birou și uită să se mai ridice, să ia o pauză sau mai multe, să se miște, să își relaxeze nu doar mintea, ci și trupul.

Este valabil și pentru cei care stau mai multe ore în fața televizorului sau sunt prinși atât de tare cu cititul cărții preferate, încât uită să își mai schimbe poziția.

Te regăsești într-una dintre situațiile de mai sus? Este recomandat ca, din jumătate în jumătate de oră să se faci o pauză de până la cinci minute în care să te miști puțin, să te întinzi, să te dezmorțești. Știai că pe youtube, de exemplu, sunt și clipuri cu exerciții pe care le poți face în scurtele pauze de la birou, exerciții menite să-ți detensioneze musculatura și articulațiile?

Din păcate, efectele pe termen lung ale unei disfuncții posturale sunt strâns legate de problemele care apar la nivelul mușchilor, vertebrelor și articulațiilor. Poziția incorectă este cea cu spatele îndoit, umerii rotiți în față, gâtul și capul întinse înainte, genunchii îndoiți, pe când o poziție corectă este descrisă de spatele drept, echilibrat, care formează o linie verticală de la nivelul umerilor la cel al șoldului, gâtul fiind aliniat cu restul corpului.

De asemenea, acordă o atenție sporită poziției corpului atunci când cari un rucsac și când trebuie să ridici o greutate de la nivelul solului. Rucsacul, de exemplu, ar trebui cărat pe ambii umeri, astfel încât greutatea să fie distribuită în mod egal pe articulații. Cât privește ridicarea unui pachet mai greu, de exemplu, mai bine flexezi ușor genunchii decât să forțezi mușchii spatelui.

6. Evita fumatul si consumul excesiv de alcool

Că fumatul este dăunător întregului organism nu mai este o surpriză pentru nimeni, însă există studii care-l leagă în mod direct și de apariția sau de influențarea apariției afecțiunilor reumatice. Mai mult de atât, se pare că acele persoane predispuse genetic către a face artrită reumatoidă, de exemplu, au cu 55% mai multe șanse să dezvolte această afecțiune dacă fumează. Alcoolul în exces favorizează și întreține procesul inflamator și contribuie la dezvoltarea afecțiunilor articulare.

7. Spune-mi cu ce te încalți ca să-ți spun dacă e în regulă pentru articulații!

Este foarte important ca încălțările de zi cu zi să fie comode. O încălțăminte nepotrivită va solicita inutil oasele și articulațiile. Adaptează încălțămintea la solicitările zilnice. Poartă ceva comod dacă știi că ai de mers mult pe jos.

8. Dacă simți un disconfort constant la nivelul articulațiilor cel mai bine este să iei legătura cu un medic specializat în această direcție. Cu cât o afecțiune reumatologică este diagnosticată din timp, cu atât cresc șansele ca situația să se amelioreze.

Iată că și în acest caz, prevenția este importantă. Respectă cei opt pași de mai sus ca să fii mai aproape de sănătate. Nimănui nu-i place durerea, iar durerile articulare sunt printre cele mai tulburătoare. Nu e cazul să ajungi în acel punct. Alege să previi situațiile extreme!