Ce nu știai despre polen îți spunem noi în rândurile de mai jos. Strâns legat de complexa și fascinanta lume a apiterapiei, polenul este uimitor nu doar pentru capacitățile sale vindecătoare, ci și pentru cum și-a croit un drum sigur, de la plante în stup pentru a ajunge astăzi să se regăsească în dietele zilnice ale persoanelor preocupate de propria sănătate.

Ce este polenul

Alături de miere și lăptișorul de matcă, polenul este, într-adevăr, un superaliment și nu doar pentru noi, ci și pentru minunatele ființe care îl recoltează: albinele. Polenul constituie elementul masculin al florii, se prezintă sub formă de pulbere foarte fină, divers colorată, în funcție de specia florii, de la albul cel mai pur, la negrul cel mai intens. În cele mai întâlnite situații, polenul este galben sau brun închis. Polenul entomofil (termenul entomofil s-ar traduce ca ”prieten al insectelor”) este cel cules de către albine în coșulețele de pe picioarele posterioare. Polenului recoltat, albinele îi adaugă mici cantități de salivă și de nectar.

Iată ce nota Dorothy Hodges în cartea sa, ”The pollen loads of the honey bee”: ”Albina scoate frecvent limba și o îndreaptă către picioarele anterioare, care devin lipicioase datorită mierii regurgitate; capul, antenele și partea anterioară a toracelui sunt debarasate apoi de grăuncioarele de polen, de către periile pentru antene și picioarele anterioare. Partea dorsală a toracelui este debarasată în același mod, de către picioarele mijlocii, iar cele posterioare îndepărtează polenul de pe abdomen. Constatăm deci că picioarele albinei funcționează ca un aspirator și, pe măsură ce polenul este colectat, este umezit cu ajutorul mierii sau nectarului pe care limba lucrătoarei îl aduce neîncetat.”

polen

Ce conține polenul

Din punct de vedere nutritiv și datorită compoziției sale complexe, polenul este catalogat drept superaliment, un nutriment complex. Polenul reunește mare parte din elementele indispensabile vieții, iar acest lucru l-a transformat nu doar într-un aliment complet și natural, ci și într-un supliment alimentar fără egal.

Polenul conține 23 de aminoacizi, 18 vitamine, circa 33 de minerale, 59 de oligoelemente, peste 100 enzime și coenzime, 14 acizi grași, 11 carbohidrați, aproximativ 25% proteine.

Polenul conține toți aminoacizii esențiali (fenilalalina, leucina, valina, izoleucina, arginina, histidina, lizina, metionina, treonina, triptofanul) și neesențiali (ornitina, serinina, cistina, cisteina, glicina, prolina, hidroxiprolina, tirozina, acidul glutamic, glutamina, aspargina, acidul aspartic, alanina).

Vitaminele (liposolubile și hidrosolubile) reprezintă circa 16 % din polenul uscat, iar mineralele aproximativ 5%. Polenul conține calciu, fosfor, potasiu, sodiu, magneziu, vanadiu, zirconiu, fier, cupru, iod, siliciu, sulf, clor, molibden, uraniu, seleniu, titan, crom, mangan, nichel, cobalt, fluor, galiu, bariu, bor, stronțiu, aluminiu, argint, beriliu, plumb, staniu, arsenic.

ce nu știai despre polen

Lipidele din polenul uscat (circa 5%) se prezintă sub formă de: acizi grași – omega 3, omega 6, acidul palmitic, linolenic, oleic, stearic, arahidonic, caprilic, propianic, miristic, lactone; fosfolipide (lecitina, glicerolul, nusleina); steroli; mono/di/trigliceride.

Datorită componenței sale, a acestei bogății de substanțe și elemente bioactive, cercetările* efectuate de-a lungul timpului au dovedit că polenul poate fi folosit cu succes în: boli de nutriție și metabolism, afecțiuni ale aparatului digestiv, diabet zaharat, afecțiuni cardiovasculare/urogenitale/renale/hematologice, boli ale aparatului respirator, alergii, tulburări endocrine, afecțiuni dermatologice/imunologice/neoplazice/oftalmologice, boli ale aparatului osteoarticular, afecțiuni hepatice, controlul greutății corporale.

Recomandarea Nutrific: aliatul imunității – Polen 500

Suplimentul Polen 500 ar trebui să se regăsească pe lista tuturor celor care doresc să-și întărească imunitatea, indiferent de sezon. Cu conținut de polen din flora sălbatică a Transilvaniei, suplimentul este eficient pentru întregul organism, funcționând inclusiv ca un veritabil agent antialergic, fiind potrivit chiar și celor care suferă din pricina alergiei la ambrozie. 

Intră pe pagina produsului pentru a descoperi mai multe info & detalii utile

În loc de încheiere – lucruri interesante despre polen

Știai că…

…există o ramură a botanicii care studiază polenul și sporii? Aceasta poartă denumirea de palinologie (din grecescul ”palunein” care înseamnă a împrăștia polenul). ”Palinologia reprezintă cercetările efectuate asupra grăuncioarelor de polen și studiul lor morfologic, adică examinarea formelor lor exterioare. Este greu de imaginat cât de plăcută și pasionantă este această știință; ea îi dezvăluie, atât omului de știință cât și profanului, o lume necunoscută, ciudată, în care fantezia naturii s-a dezlănțuit într-o multitudine de creații originale, fiecare grăuncior de pulbere polinică constituind în sine un miracol de o frumusețe simplă și armonioasă.” (Alin Caillas – ”Polenul”)

…polenul care se răspândește cu ajutorul vântului poartă numele de polen anemofil, iar cel care este recoltat de albine poartă numele de entomofil? După recoltare, polenul este transportat la stup în coșulețele de pe picioarele posterioare ale albinelor. În stup, polenul este descărcat de alte albine, așezat în faguri, îmbunătățit cu enzime, frământat cu puțină miere și apoi bătut și lipit de celulă cu capul, cu mișcările berbecului.

…apicultorul nu trebuie să colecteze mai mult de o zecime din cantitatea totală de polen adunat de albine într-un sezon? Această zecime înseamnă circa 3 kg de polen, iar restul trebuie lăsat să fie introdus în stupi de către albine pentru hrana lor. Dacă s-ar reține mai mult polen, viața normală a coloniei ar putea fi perturbată.

…un grăuncior de polen are un diametru de 1: 50 000 dintr-un milimetru și aproximativ 14000 de grăuncioare cântăresc un gram?

…la un singur transport, o albină recoltează circa 12-15 mg de polen (o zecime din greutatea ei)?

…cu cât distanța dintre stup și flori este mai mică, cu atât recolta de polen este mai mare și invers?

…se recomandă păstrarea polenului într-un borcan de sticlă închisă la culoare, într-o încăpere întunecoasă și răcoroasă – cu temperatură de sub 15 grade C, departe de substanțe mirositoare, chimice, insecticide, pesticide sau orice alte substanțe toxice, deoarece grăsimile din polen au posibilitatea de a absorbi aceste substanțe? Polenul trebuie ferit de umezeală ca să nu mucegăiască.

…polenul conține cu 50% mai multe proteine decât carnea de vită fără grăsime?

…polenul acționează asupra metabolismului în general, adică stimulează toate funcțiile, în special funcția gastrică, de unde rezultă o apetență sporită care facilitează foarte mult reînnoirea întregului organism?

Referințe

Alin Caillas – ”Polenul”

Dr. Rawhi M.A. Abdalla – ”Totul despre apiterapie”

*https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8230257/

sursă foto: pixabay