Formula pentru par, piele si unghii

35.00 lei (TVA inclus)

  • Disponibilitate: in stoc
  • Comandă prin telefon: 0765.68.17.17
  • Ingrediente validate științific
  • 30 de zile drept de retur
  • Plăteși ramburs sau cu cardul

Suplimentul alimentar PIELE + PĂR + UNGHII FORMULA  de la Nutrific reprezintă o formulă complexă de acizi grași esențiali, vitamine și minerale care contribuie la menținerea sănătății pielii, părului și unghiilor. Cu doar o capsulă pe zi, te vei bucura rapid de beneficiile ingredientelor principale, iar părul, pielea și unghiile tale vor fi nu doar frumoase, ci mai ales sănătoase.

Ingrediente:

Fiecare capsulă conține: ulei de pește (Omega 3), acid ascorbic, ulei de borago (Omega 6, Omega 9), cisteină, lecitină din soia, sulfat de fier, ceară de albine, sulfat de zinc, Vitamina E (d-alfa acetat de tocoferol), Vitamina B5 (D-pantotenat de calciu), oxid de magneziu, Vitamina B12 (cianocobalamină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B1 (tiamină), acid folic, Vitamina B8 (biotină).

Capsulă: gelatină, glicerină, colorant – oxid de fier.

Beneficiile și efectele ingredientelor

Ce este și cum acționează uleiul de pește (Omega 3)

Acizii grași Omega 3 sunt grăsimi sănătoase, benefice organismului, de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a funcționa corespunzător și – foarte important de amintit – pe care nu le poate produce singur, deci are nevoie să le procure din alimentație și/sau suplimente de bună calitate. Omega 3 are foarte multe beneficii pentru sănătate:

  • reduce riscul de apariție a bolilor cardiace prin diminuarea nivelului de trigliceride și colesterol rău;
  • reglează tensiunea arterială;
  • susține sănătatea sistemului osos și reduce inflamația și durerile de la nivelul articulațiilor;
  • scade riscul de apariție a depresiei/anxietății, întărește sistemul nervos;
  • susține buna activitate a aparatului digestiv;
  • susține sănătatea pielii/părului/unghiilor.

Ce este și cum acționează acidul ascorbic

Acidul ascorbic/vitamina C este un foarte bun antioxidant, necesar pentru formarea colagenului și care, administrat constant, ajută la:

  • buna funcționare a sistemului imunitar;
  • regenerarea țesuturilor;
  • vindecarea rănilor;
  • sinteza hormonilor cortico-suprarenali;
  • scăderea colesterolului.

În cazul carenței de vitamina C, tenul devine palid și deshidratat.

Ce este și cum acționează uleiul de borago (Omega 6, Omega 9)

Uleiul de borago este obținut prin presarea semințelor plantei denumite Borago officinalis și este bogat în acizi grași ce contribuie din plin la sănătatea organismului. Este recunoscut pentru faptul că reduce inflamația, calmează acneea, atenuează eczemele și rozaceea.

Omega 6 sunt acizi grași polinesaturați ce pot fi obținuți exclusiv din alimentație sau prin administrarea de suplimente. Au o importanță majoră pentru procesul de dezvoltare și creștere a organismului, pentru sănătatea sistemului osos, pentru reglarea metabolismului și sănătatea aparatului reproducător. Omega 9 este o grăsime mononesaturată care, cu condiția ca Omega 3 și Omega 6 să fie prezenți, poate fi produsă de organism, într-o cantitate limitată. Printre rolurile sale principale se numără îmbunătățirea imunității, reducerea rezistenței la insulină, scăderea colesterolului, reducerea rigidizării arterelor și a riscului de apariție a bolilor cardiovasculare. De asemenea, este util în diverse afecțiuni ale pielii (eczeme, acnee).

Ce este și cum acționează cisteina

Cisteina este un aminoacid semi-esențial care, alături de glutamină și glicină, este necesară producerii de glutation, principalul antioxidant indispensabil sănătății organismului. Cisteina este recunoscută pentru:

- proprietățile sale antioxidante;

- detoxifierea organsimului;

- reducerea căderii excesive a părului;

- echilibrarea nivelului de glucoză din sânge.

Ce este și cum acționează lecitina din soia

Lecitina din soia este un compus natural obținut din boabele de soia. Este un amestec de fosfolipide (fosfatidilcolina, fosfatidiletanolamina, fosfatidilinositol), acizi grași, carbohidrați și minerale care se regăsește în structura membranelor celulare. Pe lângă faptul că aceasta susține o bună funcționare cognitivă, întărește imunitatea, reduce nivelul de colesterol, lecitina este utilizată și în caz de eczeme, dermatite și afecțiuni care provoacă uscarea pielii.

Ce este și cum acționează ceara de albine

Ceara de albine este un ingredient natural apreciat din cele mai vechi timpuri care are și rolul de a conferi pielii suplețe și catifelare, asigurându-i sănătatea și o bună hidratare. Este bogată în acizi grași saturați, hidrocarburi saturate, carotenoizi, vitamina A, substanțe bactericide. 

Ce este și cum acționează sulfatul de zinc

Zincul contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar, la menținerea sănătății părului, pielii și unghiilor, la menținerea sănătății sistemului osos.

Ce este și cum acționează Vitamina E (d-alfa acetat de tocoferol)

Vitamina E este alcătuită din opt compuși numiți tocoferoli (alfa, beta, gamma, delta, epsilon, zeta, eta și theta, cel mai activ fiind alfa-tocoferolul). Această vitamină solubilă în grăsimi are o puternică acțiune antioxidantă. Are un rol important în calitate de vasodilatator și anticoagulant. Încetinește procesul de îmbătrânire celulară rezultat în urma oxidării. Atenuează stările de oboseală și redă vitalitatea organismului. Împiedică formarea cheagurilor de sânge. Scade riscul ischemiilor cardiace și al apariției crampelor musculare și cârceilor. Contribuie la vindecarea rănii, la menținerea sănătății pielii și a unghiilor. Atenuează simptomele asociate dermatitei atopice și psoriazisului.

Ce este și cum acționează Vitamina B5 (D-pantotenat de calciu)

Un aport corect de vitamina B5 poate preveni migrenele, dar și depresia, insomnia și chiar dependența de alcool. De asemenea, datorită ei poate fi reglată activitatea hormonală, situație în care este redusă anxietatea, stresul, depresia și oboseala. Vitamina B5 este benefică și sistemului digestiv. În plus ajută organismul să utilizeze alte vitamine (cum ar fi vitamina B2/riboflavină).

Ce este și cum acționează Vitamina B12 (cianocobalamina)

Vitamina B12 este o vitamină solubilă în apă, care conține elemente minerale esențiale, cunoscută și sub denumirea de ”vitamina roșie”, o vitamină esențială pentru buna funcționare a organismului, dar pe care acesta nu o poate produce. Se pare că un regim bogat în acid folic, dar sărac în vitamina B1, cum este un regim strict vegetarian, poate ascunde o carență de vitamină B12. Cele mai consumate alimente cu conținut de B12 rămân carnea (carnea de vită/pasăre/miel/pește, organe precum ficat și rinichi), produsele lactate, ouăle însă, în caz de carențe, se recomandă suplimente alimentare cu vitamina B12 în doză adecvată. Din punct de vedere al structurii sale, B12 este cea mai complexă vitamină și poate fi produsă prin sinteza fermentației bacteriene. Printre rolurile benefice pe care această vitamină le are în organism se numără:

  • mărește puterea de concentrare, îmbunătățește memoria și echilibrul psihic;
  • menține starea de sănătate a sistemului nervos;
  • ajută la regenerarea pielii, unghiilor și părului;
  • sprijină sănătatea oaselor prevenind instalarea osteoporozei;
  • contribuie la formarea și regenerarea celulelor roșii ale sângelui (eritrocitele), prevenind anemia.

Ce este și cum acționează B6 (piridoxină)

Vitamina B6 este reprezentată de un grup de substanțe strâns înrudite care funcționează una în prezența celeilalte: piridoxină, piridoxal și piridoxamină. Este indispensabilă organismului mai ales pentru că este responsabilă cu producerea de anticorpi și de globule roșii. Printre altele, vitamina B6 mai contribuie la buna asimilare a proteinelor și grăsimilor, ajută la conversia triptofanului în nicotinamidă, previne tulburările nervoase, atenuează stările de greață, reduce spasmele musculare nocturne, cârceii și amorțeala mâinilor.

Ce este și cum acționează B2 (riboflavină)

Vitamina B2 (riboflavina) este o vitamină hidrosolubilă care se asimilează destul de ușor și, la fel ca ”suratele” sale din complexul de B-uri, nu poate fi stocată în organism și trebuie furnizată zilnic prin alimentația potrivită și suplimentele adecvate. Rolul său este unul multiplu: menține la un nivel normal metabolismul energetic, ajută la descompunerea grăsimilor, proteinelor și carbohidraților, susține absorbția nutrienților și procesele enzimatice, menține sănătatea membranei mucoase de la nivelul sistemului digestiv, ajută la buna absorbție a acidului folic, a fierului, dar și a vitaminelor B1, B6 și B3, stimulează funcția de reproducere, îmbunătățește sănătatea pielii, părului și unghiilor, înlătură oboseala oculară și mărește acuitatea vizuală.

Ce este și cum acționează B1 (tiamină)

Vitamina B1 mai este cunoscută și sub denumirea de ”vitamina stării morale”, datorită efectelor benefice pe care le are asupra sistemului nervos și stării psihice. Vitamina B1 (tiamina) este una dintre vitaminele solubile în apă/hidrosolubile. Este în regulă să fie administrată în combinație cu ”surorile” sale, B2 și B6 (în cantități egale). Este o vitamină care stimulează creșterea, ajută la digestia carbohidraților, asigură o bună funcționare a sistemului cardiac, a sistemului nervos și a celui muscular și este eficientă și atunci când vine vorba de îngrijirea pielii, părului și a unghiilor.

Ce este și cum acționează acidul folic

Acidul folic sau vitamina B9 are un rol important în producția de ADN, în reglarea și susținerea funcțiilor sistemului nervos. Este implicată, ca și alte vitamine din gama B, în producerea de energie în organism și în metabolizarea carbohidraților. Este o vitamină importantă pentru viitoarele mămici, deoarece contribuie la reducerea riscului de malformații congenitale ale fătului. Studiile arată că, prin aportul de B9 scade nivelul homocisteinei care este asociată cu dezvoltarea unor afecțiuni precum ateroscleroza sau tromboza venoasă, probleme cardiovasculare sau stări depresive.

Ce este și cum acționează Vitamina B8 (biotină)

Această vitamină este responsabilă de sănătatea părului, pielii și unghiilor. Un studiu publicat în 2015, a demonstrat că femeile care aveau probleme capilare, care aveau firul de păr subțire și se confruntau și cu pierderea acestuia, după ce au luat suplimente cu biotină timp de 90 % au pierdut mai puțin păr. De asemenea, tot în urma unor studii de specialitate, s-a determinat că aportul de biotină îmbunătățește calitatea vieții persoanelor care suferă de scleroză multiplă.

Recomandări și indicații terapeutice

Conform studiilor și plecând de la indicațiile terapeutice ale fiecărui compus în parte, suplimentul alimentar PIELE + PĂR + UNGHII FORMULA  de la Nutrific se recomandă în special pentru susținerea sănătății pe termen lung a pielii, părului și unghiilor, dar și pentru întărirea sistemului imunitar. Suplimentul poate fi utilizat cu scop preventiv, dar și în caz de:

  • cădere excesivă a părului;
  • păr tern, fără strălucire;
  • probleme la nivelul scalpului;
  • ten cu probleme (eczeme, iritații, dermatită, acnee);
  • unghii casante, etc.

Mod de administrare

Câte 1 capsulă pe zi, cu o cantitate adecvată de apă, în timpul mesei.

Contraindicații

A nu se administra persoanelor sub 18 ani, femeilor însărcinate, care doresc să rămână însărcinate sau care alăptează.

Atenționări

Acest produs este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor. A se păstra la temperatura camerei într-un loc uscat, ferit de lumina directă a soarelui.

Conținut pachet

30 capsule moi, greutate netă: 22,64 g.

Părerile clienților

Nu avem păreri despre acest produs.
0 din 5
5stele
0%
4stele
0%
3stele
0%
2stele
0%
1stea
0%

Adaugă o recenzie